Un American la Barlad - a true and unique story :)

Totul a inceput la Facultate. Mr. Eric Trules a venit sa predea niste cursuri de improvizatie si “solo performance” ( un fel de monoloage autobiografice).
Oricum jos palaria pentru stilul sau de predare, am invatat in doua saptamani cat n-am invatat intr-un an de scoala.
Si din vorba in vorba ii povestesc omului ca in week-end ma duc acasa “in Moldavia”… reactia “Oh!Moldavia I heard lots of things about it!”, mi-a fost frica sa intreb daca “good or bad things”, ca orice roman primitor am raspuns “if you want you can come to!”
Si iata-ne in trenul de Iasi, unde in afara faptului ca nasul tau este izbit de toate mirosurile posibile, lumea este destul de politicoasa pentru ca … deh! vorbim in engleza; cred ca am sa incerc lucrul asta si de-acum incolo chiar daca voi fi singura, fara nici un american langa mine, se pare ca lumea reactioneaza altfel daca nu ii vorbesti romaneste!
Drumul este lung, aproximativ 5 ore, dar timpul zboara cand omul din fata ta provine dintr-o alta lume, dintr-o lume la care viseaza multi!
Imi povesteste cum a calatorit prin toata lumea pentru a preda aceste cursuri; aflu ca este profesor la Universitatea de Teatru din California fara sa aiba nici macar un masterat, doar pasiunea lui pentru teatru si arta in general i-a fost calauza si profesor; tine sa mentioneze ce elevi minunati si talentati a descoperit in Romania, dar ca este trist ca toti se plang de profesori. Cum sa nu ne plangem cand nu exista macar unul ca el in toata facultatea???
Va intrebati poate de ce il ridic in slavi?
Pentru ca acest profesor si-a suflecat manecile, s-a pus in genunchi si a transpirat alaturi de noi la toate cursurile, toate pentru ca noi sa intelegem si mai ales sa ducem mai departe ce ne-a invatat.
“Din casa in care locuiesc se vede emblema Hollywood” imi zice “dar jur ca nu am vazut campuri mai frumoase ca cele pe care le vad acum”.
Pentru mine erau campuri ca oricare altele, am facut de atatea ori drumul Bucuresti-Barlad si se pare ca uneori totusi nu le-am zarit.
Face poze la aproape toti oamenii din compartiment, mie imi este un pic cam frica pentru ca stiti voi cum e moldoveanu’ cu sticla de bere si vin in tren, dar spre surprinderea mea toti ne zambesc.
Privim florile de mac si el le zice lalele, mie nu imi vine in cap denumirea in engleza de la mac si ne amuzam amandoi cum pe campurile romanesti cresc lalele. Ma uimesti omul asta, ce atent e la toate detaliile!
“Cum e viata in America? Cum sunt studentii?” il intreb.
“Viata e frumoasa… m-am nascut in “land of dreams”… dar sa stii ca nu suntem centrul… nu totul se invarte in jurul Americii… centrul e acolo unde vrei tu sa fie! Iar studentii poate nu sunt atat de buni dar au mai multe oportunitati”
Mie-mi zici!
Anyway... poposim in gara Barlad, o gara mica nici prea prea nici foarte foarte, si ne izbeste imaginea gri a blocurilor comuniste, sunt exact blocurile din filmele lui Porumboiu, ce credeti ca zice Eric? Pot sa vad dupa felul in care isi roteste capul ca un girofar ca este socat de priveslite “Mirela… you brought me in a place I never knew it existed!”
Ai vrut Moldova…na Moldova 
Isi revine imediat si imi zice ca este impresionant ca locuiesc oameni in asemenea blocuri.
Ne dregem cu un pahar de vin si o masa traditionala copioasa pregatita de parintii mei. Dintre toata bucatele gustoase pe care mama mea le-a pregatit, ce credeti ca i-a placut cel mai mult?
MAMAMLIGA si Mujdeiul… si ca sa vedeti ce imaginatie bogata au americanii, ma intreaba “ Is MAMALIGA called like that cause’ it’s made by “mama”? De fapt era facuta de tata deci se chema “tataliga” 
Se imprieteneste imediat cu toata familia, mai ales cu fratele-meu care il pune la current cu muzica traditionala romaneasca, pe care o gusta din plin “it’s got rhythm”. De dragul mamei invata “mutzamesc”.
Vine seara si ne pregatim sa mergem la o petrecere moldoveneasca autentica – un botez – la un restaurant de cartier cu formatie si tot tacamul. Eu sunt un pic frustrata si incerc sa ii explic ca oamenii in Moldova sunt mai saraci si una si alta… si el nici nu intra bine pe usa… ni se face primirea si incepe sa socializeze cu toata lumea, unde mai pui ca le-a dat lectii de dansat populara unora. Un American in Barlad… demn de un film, dansam si nu imi venea sa cred cat de repede se adapta omul acesta la tot ceea ce clipa ii oferea, era “amazing”! Pentru ca una este sa mergem noi in SUA, noi care stim locul acela pe dinafara din toate filmele, unii dintre noi care vorbim limba aceea uneori mai bine decat propria noastra limba, si cu totul altceva este sa ajunga EI tocmai in Moldova. Ii placea pana si formatia aia care canta HI-Q Gasca mea pe melodie populara. Cel mai savuros moment pentru mine a fost cand m-a pus sa ii traduc “Pusca si cureaua lata” – “My gun and my flat belt what a man was I before “ Tradition ))
A doua zi la Manastirea Bujoreni, un loc superb pe care si eu il vizitam prima oara, am fost impresionati de cum niste simplii calugari folosesc metoda subzistentei pentru a tine pe picioare acel colt de rai, si cum din putinul lor daruiesc si altora.
In drum sprea manastire ne-a pus sa oprim masina la o satra de rromi ca sa ii pozeze, spre norocul nostru era o satra autentica si curata care facea ceaune de tuica “Hello! Can you smile for the camera please!” “ Haptocar barabules” sau ce ziceau ei acolo, ca nu le stiu limba de loc, fir-ar sa fie… si Eric o tinea cu engleza lui si aia cu tiganeasca lor, dar se intelegeau de minune din priviri, stateau puradeii mei ca la o sedinta foto, eu si cu fratele-meu eram sub scaunele de la masina de atata ris.
Suntem tratati regeste, calugarul Cristofor ne arata imprejurimile, Eric tine sa se bage pana si in grajd pentru a observa si cel mai mic detaliu. Cristofor ne povestete istoria Manastirii, si cum el vorbeste foarte foarte repede, in timp ce eu incerc sa ii traduc lui Eric, tine sa precizez “Oh! He talks more and faster than you do!”. Gaseste ceva amuzant in orice lucru, face in continuare poze, multe poze, la tot ce misca, tot ce se vede si ce nu se vede, este atat de incantat incat va scrie un reportaj despre Barlad.
Just imagine – Barlad world wide ! Asta am zis-o eu.
Luam masa la manastire datorita lui Eric, care il intreaba intruna pe Cristofor “What smells so good?”… din nou bucate delicioase moldovenesti, dintre care Eric este impresionat de zacusca, drept urmare primeste amintire de la manastire 3 borcane de zacusca.
Duminica ora 16, peste o ora avem tren, il anunt pe Eric sa se pregateasca, nu ca am fi stat prea mult locului :
“We already have to go…but why? It’s such a lovely place here!”
Oauuu… a trebuit sa vina un American ca sa imi aduca aminte ce locuri si oameni frumosi avem aici la noi… in tarisoara noastra!
“Thank you Eric for this life lesson you gave me…and like you well said life isn’t all about money, fame and power… if a trip to Barlad or any unknown place makes you happy then do it… don’t miss the bus of opportunity, take a chance and say “YES”. ”
Cum bine zicea colega mea Mihaela-Mika "nu ai cum sa nu-l iubesti!"