Cea mai frumoasă grădină

La început a fost aproape insesizabil 

Un “cine te crezi?” ici,

Un “nu vezi ca nu e locul tau aici?!!” colo,

Și uite așa ușor ușor 

M-am umplut de buruieni.

A se citi

Păreri neavenite 

Dar care m-au acaparat pe nesimțite…

Iar acum oricât mă scutur,

Oricât mă plivesc,

Mi-e din ce în ce mai greu 

Să înfloresc!… 

Însă nu mă opresc

Decât ca să mă odihnesc!

Partea bună este că am prins rădăcini 

Și nu mă mai zdruncin chiar așa din senin,

Mă mai clatin ce-i drept,

Îmi curăț petalele 

Și nu mai regret 

Nici o grădină 

Sau vreun grădinar

Care să mă prețuiască 

N-au avut habar! 

Azi știu că cea mai frumoasă grădină 

E cea pe care ți-o cultivi din inimă… 

Femeia din mine

Sau Venus in Blănuri… von Berceni 

Mă chinuie niște erotisme dubioase 

Adânc din subconștient scoase.

Psihologia zice că e de bine 

Căci dacă le-am scos la suprafață

Ar trebui să le fac mai bine față!

Și-atunci de ce mă frământ?

De ce mă chinuie rușinea

De-a fi o femeie cu pasiune

Cu fantezii și dorințe!?!

Nu vreau nimic din ce nu e al meu,

Vreau doar ceea ce mi se cuvine: 

Respectul că din ale mele pântece

am dat deja viață,

Ah și să nu uiți femeia din mine! 

Iubește-mă toată,

Mai dansează mă o dată la infinit 

Lasă-mă să vorbesc 

Chiar dacă te obosesc! 

Ascultă-mi tăcerea 

Alină-mi durerea!

Stârnește-mi plăcerea 

Redă-mi încrederea!

N-am nimic!

Vreau totul… 

"You have corrupted my imagination and inflamed my blood"

Venus in Furs by Leopold von Sacher-Masoch

Reflecții în derivă

În retrospectivă ce contează cu adevărat?

Cât ai survolat prin viață?

Sau cât ai zburat?

Cât ai dăruit?

Cât te-ai jertfit?

Și cât ai iubit?

Speri că nu ai rănit 

Prea mult…

Speri că ai fost îndeajuns, 

Speri să lași lumea mai bună 

decât ai găsit-o,

Și mai sper să lași și tu ceva în urmă 

Sau în viitor!

Aripi de lumină,

Cu trecut de Om!

Nu de moarte mi-e frică 

Ci de-o viață  netrăită… 

Lasă-mă pe-un nor…

Lasă-mă pe-un nor 

Să nu-mi mai fie dor…

De mine cea naivă

De mine cea sensibilă

De mine cea creștină!

Am alunecat în desuetudine, 

Și gând după gând 

Cuvânt după cuvânt,

Am devenit tot mai cinică 

Mai închisă 

Și mai indecisă.

Ce înainte mi se părea ușor,

Acum mă chinuie,

Și ce îmi făcea plăcere 

Acum mă sperie!

E normal să nu rămâi la fel,

Să evoluezi,

Important e să nu te pierzi 

Esența să ți-o păstrezi… 

Ia să respir puțin,

Și sigur am să-mi revin,

Probabil nu la versiunea dinainte,

Nici nu vreau, dacă e să fiu sinceră!

Aspir la cineva mai sublim,

O versiune pătată 

Dar mai adevărată! 

Un caracter puternic 

Dar mereu autentic!

Lasă-mă pe-un nor 

Să-mi luminez sufletul ușor ușor… 

 

Three Little Stars — An Anniversary Verse

For Miranda, Katrin & Sofia 💝💝💝

Three little stars began to shine,

On one sweet, story-bright night in time—

The twenty-fifth of November,

A date we’ll always, always remember.

Katrin and Sophie, twin hearts so true,

Two little sisters, one bond made for two.

And dear Miranda, with laughter so bright,

Joined them in the world on that magical night.

Three years of giggles, of growing and play,

Of learning new wonders day after day.

How much we love them—more than words can show,

More than all the dreams we’ll watch them grow.

And woven around them, steady and strong,

Are mums who’ve been best friends ever since.

A friendship that blossomed, now carried anew

In the children they cherish, their little “terrorists” crew.

So here’s to the girls, to joy and to light,

To futures that sparkle forever bright.

Happy anniversary, sweet miracles three—

Katrin, Sophie, Miranda… our hearts’ jubilee. 💛 

#birthdaygirls #lestriplettes #proudmamas #friendsforlife 🫶🫶🫶

V-am iertat…

V-am iertat că n-ați știut să mă iubiți cum aș fi vrut, 

V-am iertat pentru toate palmele care-au durut,

V-am iertat când m-ați dezrădăcinat…

Pentru vorbele de prisos,

Pentru ocările fără rost.

Dar nu pot să vă iert ca nu știți să vă mai iubiți,

Ați ajuns să vă huliți! 

Și dacă pot să înțeleg ca iubirea trece,

Nu pot să înțeleg cum vă dușmăniți 

Deși trăiți sub același acoperiș! 

Nu ar fi mai normal ca fiecare sa rămână cu durerea și cu singurătatea lui???

Fără ranchiună împroșcată la fiecare masă! 

V-am iertat când nu v-ați mai iubit,

V-am iertat când nu m-ați mai iubit!

Dar nu pot să vă iert când vă văd cum suferiți!

Nu, asta nu va face mai părinți!

E un purgatoriu etern al unor foști sfinți…

Vă datorez viața și vă sunt recunoscătoare, 

Dar nu mai pot să iau asupra mea 

O povară atât de mare! 

Fie vă vedeți fiecare de drum,

Fie vă dați mâna și măcar vă respectați 

Pentru tot ce-a fost cândva bun! 

Nu e nimeni mai vinovat decât celălalt ca dragostea a eșuat! 

Mă rog să vă fie bine iar când veți trage linie,

Să mai rămână și puțină bucurie 

Nu doar nimicnicie…

Eu v-am iertat,

Să mă iertați și voi,

Că n-am știut a fi altfel decât sunt!

Sper să găsiți și voi puterea interioară 

Să vă iertați cândva,

Unul pe celălalt,

Dar mai ales pe voi înșivă,

Că n-ați avut nici un model de cum se iubește asumat,

Și cu toate astea ați încercat, 

Dar vrajba momentan a câștigat!

Poate dacă renunțați la țipat, 

Ușor ușor 

Vă veți auzi sufletele din nou… 

Eu v-am iertat! 

E rândul vostru să încercați… 

Gânduri autumnale

Miros de toamnă cald 

Frunze care cad 

Gânduri care-mi vin de hac!

De ce mă tot compar?

Cu alții,

Cu mine cea de ieri,

Și cea de mâine,

Și tind să uit ca azi e tot ce avem mai de preț!

Cad în câte o spirală de gândire 

De mi-e și mie milă de mine 

Ca le răsucesc pe atâtea părți 

De îmi face mintea câlți! 

Știu ca e defect de meserie,

Dar aș vrea să nu mai fie!

Să respir și eu ușurată 

Și să nu mai duc pe umeri lumea toată.

Să fiu mai relaxată 

Chiar dacă lumea e haosată!

Să-mi păstrez cumpătul a

Chiar dacă îmi fuge sufletul 

Să-mi fiu singură echilibru 

Și inspirație… 

Fără nici o explicație! 

“Mami! Ce-i aia Bucurie?”

Gânduri nocturne post creșă 🥹

Cum să stau fără tine copil frumos?

Fie și câteva clipe 

Cât tu îți întinzi aripile

Ca să cunoști lumea mai bine!

Cum să stau

Când lumea îmi pare din ce în ce mai nebună, 

Iar tu alergi de colo colo 

Cu sufletul meu in mână!

Cum Doamne să mai fiu întreagă?

Când ea mă întreabă:

“Mami! Unde e sufletul?”

Dar pe mine mă îneacă plânsul 

Căci ea îmi ține sufletul 

În pumnii ei gingași 

Și nu știe 

Câtă iubire a renăscut în noi!

Cu toate astea,

Cu fiecare privire,

Cu fiecare cuvânt,

Cu fiece suspin, 

Mă face să iubesc viața mai mult ca niciodată 

Și să mulțumesc Cerurilor 

Că am o Bucurie de fată!

“Mami! Ce-i aia Bucurie?”

“Tu ești, iubire!”

Și n-am să mă satur 

Să ți-o spun viața toată… 

Sunt ca un nufăr...

Sunt ca un nufăr de lac,

Nu mă complac!

Mereu am zis lucrurilor pe nume 

Uneori am fost damnată,

Alteori aplaudată!

Cu cat mai profund 

Cu atât mai bine!

Nu am timp de lucruri meschine…

Prejudecăți formale

Ce nori te-apasă suflete?

De nu-ți găsești locul niciunde…

Chiar vrei să știi?

Mă tem ca da!

Îmi pasă de tine!

Mă apasă prejudecățile formale ale oamenilor

Care fără să vreau au devenit și ale mele!

La corporație sunt artista aia care si-a ratat cariera,

Iar printre artiști sunt corporatista aia care se joacă de-a arta!

Mereu cu un picior în câte o barcă

Simt ca am cam început să iau apă.

Mereu între lumi,

Amăgindu-mă ca asta e compromisul

Cu care pot să dorm…

Poate de aia te și zvârcolești atâta în somn!

Păi și care e soluția?

Sau mai bine zis: care e calea?

Calea spre ce?

Păi vezi tu, suflete!

Asta e… ca nu prea mai stiu ce caut,

Nici cine sunt!

M-am pierdut in:

Ești așa

Și pe dincolo

Ca am uitat cine sunt eu!

M-am pierdut in mii de personaje

M-am lăsat fermecată de miraje

Și ma tem ca încep sa am derapaje!

Atunci oprește-te puțin

Dă-ți voie să fii

Cu bune și cu rele

Lasă prejudecățile să se scuture

Ca niște petale,

N-au fost nicicând ale tale…

Și cine a zis ca e doar o singură cale???

De vorbă cu copilul interior la malul mării...

(Sau cum ar zice criticul interior: “ce titlu’ e asta?stați să vedeți poezia!” 🤣🫣)

Uneori mă simt ca o cutie cu jucării,

Lăsată anevoie pe malul mării,

Jucării care mai de care mai colorate,

Unele pătate,

Altele neatinse,

Rămase din vise stinse!

Mult prea tânără

devreme uitată ,

Și mult prea bătrână

Chiar puțin spartă

De prea multă corvoadă,

Reală sau imaginară,

Nici nu contează!

Mereu între lumi!

Între atunci și cândva

Prea puțin aici!…

Ce-i copile?

Cine te-a rănit atât de tare

De nu-ți găsești locul în lumea asta mare?

M-au rănit multe…

Dar cel mai mult mă rănesc singură

Când nu-mi ascult a mea inimă!

Vrei să te închid?

Nu, mulțumesc!

M-am închis singură în repetate rânduri

Și nu mi-a plăcut întunericul!

Vrei să te repar?

N’ai cum!

Au mai încercat și alții

Și ne-am rănit reciproc!

Trebuie să ne acceptăm imperfecțiunile

Pe acolo intră luminile!

Vezi? N’ai suferit degeaba!

Ai reușit să-ți accepți în sfârșit umbrele!

Acum știi ca vor exista mereu copii

Care vor sa se joace cu tine

Și care nu vor,

Sau cu care poate te-ai jucat o perioadă

Dar nu va mai place același parc de distracții!

(“Aoleu ce eufemism infantil!”)

Iar asta este perfect în regulă!

Si dacă totuși

viața ți se va părea complicată uneori,

Și ți se va părea mult prea adesea copile,

Privește marea și învață de la ea,

Inspiră, expiră,

Și lasă valurile să vină și să plece,

Totul trece!…

Votul de “AUR”

 * acesta este un poem manifest politic și trebuie tratat ca atare!

… Vezi tot puful ăsta din copacii de mai?

Îl deplâng eu și toți votanții de bună credință…

Căci simt că a rămas țara asta fără speranță!

Știu că ai sa zici ca se putea mai rău!

E suficient sa te uiți peste Prut 

Și vezi cadavrele strigând! 

Ce-i drept, e un strigăt mut! 

Cu toate că moartea lor ne va fi durut 

Multe veacuri întru eternitate…

Și chiar n-am învățat nimic din comunism?

E dureros să nu fi lăsat să exiști!

E tragic să-ți știi sufletul în exil…

Nu confundați extremismul 

Cu patriotismul,

E viclean imperialismul! 

Dacă îți iubești țara 

Îi vrei binele

Nu asuprirea!

Libertatea s-a scris cu sânge,

Ajunge cu tiranii,

AJUNGE! 

Oamenii au murit 

Ca noi sa putem vota 

Și tot nu ne mai învățăm lecția!

Nu-i nimic, ne va educa istoria, 

Dar se preconizează o lecție grea! 

Știu ca e mai simplu sa crezi 

Cai verzi pe pereți… poleiți cu AUR

Decât să te oprești și să analizezi 

Matematic o ecuație decentă

Cvasi independentă 

Căci nimeni nu este perfect, 

Asta o știm, eterna teoremă! 

Nu tot ce strălucește e AUR,

Cum de nu vedeți gura de BalAUR?

Care stă să ne înșface 

Ca pe niște dobitoace!

Vi s-a urât cu binele?

Cu dreptul la opinie,

Cu dreptul la libera circulație…

Vă implor din suflet 

Nu dați viitorul copiilor noștri 

Pe vorbele pseudo profeților voștri! 

Status quo cu lapte și miere 

Nu va fi existat niciodată,

E o utopie delirantă! 

Dar un stat de drept independent 

E de preferat indiferent de moment! 

Sper, Românie!

Sper că o să te faci bine… 

Iar la final când vom aduna 

Ieri, azi și mâine 

Să ne dea tot Democrație! 

AI-generated image

Hibernal contemplation

How dare you do nothing???

… Please just let me be  

Until is spring again… 

Even nature knows when to rest 

Why do we always know best?

There’s wisdom in stillness

As there is silence in music!

Simple truths 

That are hard to put in practice

Yet if we listen to our inner song 

It’s all there,

It has been all along…

Rest my child and bloom again 

When you feel like it,

Not because you are supposed to

But because you wish to! 

Allow your tired mind 

To unwind 

Like a snow fall in the night,

Rapidly and alight,

Relax into the unknown 

As a river in the snow

Who knows that a priori  

his freeze is only temporary… 

Rest assured that just like the snowflakes 

We haven’t fallen in vain!…