de Ion Luca Caragiale
Ia vezi toanta de Mărie,
Ce gătită! cum şi-a dat
Pe obraz cu rumenie
Şi pe cap cu alifie:
Să se mire toţi în sat.
Ia te uită şi Ilie,
Ce flăcău bun de peţit!
Cu iţari noi de dimie
Şi cu flori la pălărie,
Şi cu cisme s-a-nnoit.
— Fă Mărie, nu dai laba?
— Nu ţi-o dau, măcar să mori!
— Fă, te rog! — Mă rogi degeaba…
— Apoi dac-aşa ţi-e treaba,
Te iau altfel, şi… ori, ori.
— Mă! se vede nu ţi-e bine…
Fii de treabă nu fii prost:
Intri-n iad, sărac de tine!
Ai uitat, nu ţi-e ruşine
Că acum suntem în post!
— Dacă-i post, de ce la Nică
Ochii toată ziua-ţi caşti?
— Meri te plimbă! Ce-i adică.
Numai ochii? Tu… n-ai frică!
Tu aşteaptă pân-la Paşti…
Şi-a plecat pătruns Ilie…
Ce mândreţe de flăcău!
Cu iţari noi de dimie
Şi cu flori la pălărie.
Şi îl strânge-o cismă rău.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Sunt ca un nufăr...
Sunt ca un nufăr de lac, Nu mă complac! Mereu am zis lucrurilor pe nume Uneori am fost damnată, Alteori aplaudată! Cu cat mai profund Cu a...

-
O cioara trăia în pădure și era absolut mulțumită de viața sa. Însă într-o zi a văzut o lebădă… “Aceasta lebădă este atât de albă”, s-a g...
-
* acesta este un poem manifest politic și trebuie tratat ca atare! … Vezi tot puful ăsta din copacii de mai? Îl deplâng eu și toți votanți...
-
Din atâtia dogi si doage, Multi mi-s dragi si multi mi-s drage, Ca de mult ce ma dogesc Si mai mult le îndragesc. Dogul-doaga, doaga-doaga, ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu