La început a fost aproape insesizabil
Un “cine te crezi?” ici,
Un “nu vezi ca nu e locul tau aici?!!” colo,
Și uite așa ușor ușor
M-am umplut de buruieni.
A se citi
Păreri neavenite
Dar care m-au acaparat pe nesimțite…
Iar acum oricât mă scutur,
Oricât mă plivesc,
Mi-e din ce în ce mai greu
Să înfloresc!…
Însă nu mă opresc
Decât ca să mă odihnesc!
Partea bună este că am prins rădăcini
Și nu mă mai zdruncin chiar așa din senin,
Mă mai clatin ce-i drept,
Îmi curăț petalele
Și nu mai regret
Nici o grădină
Sau vreun grădinar
Care să mă prețuiască
N-au avut habar!
Azi știu că cea mai frumoasă grădină
E cea pe care ți-o cultivi din inimă…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu