Un teatru de milioane...

Un teatru de milioane...

şi actorii mor de foame!

Nu toţi, se-nţelege!

Căci unii ştiu să calce peste orice lege.

"Teatrul nu e o clădire!"

E o Utopie!

Ba e o clădire!... ponosită,

Cu multe vicii ticsită.

Unii beau apa la câine,

Alţii nu mai apucă mâine,

Iar cei mai "scrupuloşi"

Ţin de scenă cu dinţii roşi.

Să nu joci pentru bani,

Că devenim profani!

Să joci doar din plăcere,

Nu pentru avere!

Dar cine mai fură?

Dacă suntem toţi cu replica'n gură!?!

Să ţii capul plecat

Ca să nu vezi cât au încasat!

Să joci cu casa plină,

Fără vreo primă,

Că orcicum maşină ta nu merge cu benzină!

Iar sufletul tău de artist

Se poate hrăni doar c'un vis,

Nu cu slană şi pâne.

Hai! mai dă o ţuică pe gât

Că să-ţi ţină de urât!

Las' că tu nu te îmbolnăveşti,

Dar dacă, Doamne Fereşte!...

Am o sugestie:

Iei o bucată infimă din teatru

şi-o amanetezi;

s-ar putea să te păcăleşti,

dar cred că tot valorează

mai mult decât tu prestezi.

Iar din cele 'jde de milioane

din care teatrul s-a "reinventat"

Zic să dea fiecărui actor măcar un cent,

Şi tot le mai rămâne şi lor de'un fond de rulment.