Cand ne-ai dezlegat din Ceruri
Ne-am trezit atat de Singuri...
Suflete fara aripi
Ne caram Crucile cu lacrimi.
Ganduri neimplinite,
Pacate nemarturisite,
Ne macina viata pe nesimtite
Si ne e frica de moarte
de parca ar fi ultima Carte!
E un mister care ne-apasa
dar care ne intoarce mereu acasa.
Drumul vietii trecator
nu e mereu binevoitor,
ba mai mult... e anevoios
Si cautam mereu o iesire prin dos,
Dar ne uitam Crucea
si ne izbim fruntea...
Si ne doare atat de tare
Incat nu mai vedem nici o salvare.
Dar Viata e mai mult decat pare
si trebuie sa te Reinventezi
pana la ultima strigare...
Altfel, esti doar o eroare!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Sunt ca un nufăr...
Sunt ca un nufăr de lac, Nu mă complac! Mereu am zis lucrurilor pe nume Uneori am fost damnată, Alteori aplaudată! Cu cat mai profund Cu a...
-
O cioara trăia în pădure și era absolut mulțumită de viața sa. Însă într-o zi a văzut o lebădă… “Aceasta lebădă este atât de albă”, s-a g...
-
* acesta este un poem manifest politic și trebuie tratat ca atare! … Vezi tot puful ăsta din copacii de mai? Îl deplâng eu și toți votanți... -
Din atâtia dogi si doage, Multi mi-s dragi si multi mi-s drage, Ca de mult ce ma dogesc Si mai mult le îndragesc. Dogul-doaga, doaga-doaga, ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu