Odă Scenei

Ah, Notorietate!
Ce mică e sala privită de pe Scenă,
Şi ce imensă mi se părea,
pe vremea când eram un simplu spectator...
Astăzi, însă m-am pervertit
şi Lumina m-a cam orbit.
Dacă e păcat să iubeşti ceva cu atâta ardoare,
Mă condamn singură,
căci fără Scenă,
Viaţa mă doare!
Ridică-ţi cortina Iubire,
şi fă Dragoste cu mine,
că oi face orice pentru tine.
Nu-mi pasă că ne priviţi,
Ba chiar vă rog să poftiţi,
Şi cu aplauze să ne răsplătiţi,
Căci naştem teatru pentru voi,
ca să nu vă mai simţiţi atât de goi.

Bufon sau prinţ sau cerşetor,
Un pescăruş sau un Agamemnon,
Toate le jucăm cu drag,
Numai tu, Scenă, să nu ne mai dai Trac!
Sau dacă nu te-ndupleci deloc,
Mai dă-ne şi un pic de Noroc,
Te implor, nu ne lua tot!

Ţi-am dat viaţa în schimbul acestui joc,
Dar tu nu te înduri,
Minţile mi le furi,
mă laşi pradă disperării,
să-nbatranesc odată cu Scândurile,
Harazindu-mi faima,
când din mine vor fi rămas doar gândurile.

Scenă dragă, nu te las,
Chiar de-mi dărui doar necaz!
Lasă-mă să cred că va veni o zi,
Când Credinţa-mi vei răsplăti!...