Biet argat

Voi, actori grăbiţi

Unde tot fugiţi?

Nu vedeţi că sunteţi asupriţi?

Părerile să vi le exprimaţi

Nu mai reuşiţi,

pentru că sunteţi mânuiţi.

Nu vă mai minţiţi

Căci pasiunea o-nabusiti.

Cum să fii Creator

Când ai stomacul gol?

Cum să naşti caractere

Când mulţi sunt lispite de ele,

Oamenii te confundă,

Tu te confunzi,

şi din ce în ce mai mult te afunzi.

Pariu’ că nu de asta ţi-ai ales meseria,

Vroiai doar să-mpartasesti oamenilor bucuria

Dar ai uitat de mult Crezul

“Iubeşte Arta din Tine”

Şi te iubeşti doar pe tine,

dar te iubeşti atât de prost, încât,

un rol egal c’un colţ de pâine ros.

Ridică-te sau te coboară,

Supraomule,

şi acceptă viaţa aşa cum e...

Nu e “ la vie boheme”,

pe care o tot citeşti tu în catren,

e mai degrabă, ca în tren...

Un şuierat,

şi cortina s-a ridicat,

apoi treci cu viteza luminii

prin scenele-gări ale lumii

şi te opreşti din când în când pe câte un peron

să-ţi mai dezmorţeşti câte un clovn.

Dar când cauţi adânc prin bagaje,

realizezi că clovnul eşti chiar Tu.

E prea târziu... chiar dacă tu trăesti în atemporalitate,

Decorul s-a schimbat,

trenul s-a evaporat,

iar tu nu eşti împărat,

şi la cârciumă din colţ,

ţi-au zic clar,

că nu te mai primesc beat.

Biet argat...

Hai, dute şi culcă-te odat’!

Lasă Teatrul pentru altă dat’!

Sau pentru cineva cu Sufletu neîntinat.

Dar mai ai o şansă,

pentru că, ce-ţi zic eu, e nebunie,

ar trebuie să dăm foc la teatru din temelie

dacă ar fi după principiile mele să fie.

În teatru se simte,

şi-ar fi bine să nu mă mai joc cu necuvinte,

Insa mie mi-a zis un Mag, aşa:

“Decât să faci teatru chinuit

Mai bine nu mai faci nimic!”

Însă, eu nu ştiu să fac Nimic...

Atunci

Las' Teatrul pentru altă dat'!

Când nu voi mai fi doar un biet argat...