te-am tăcut eu,
dar nu ne-am tăcut niciodată împreună!
Se poate să-ți dorești ceva atât de mult
încât să te rănești?
Cred că noi am demonstrat că se poate!
Dincolo de cuvinte,
dincolo de fapte,
se nasc sentimente bulversante
ce-ți dărâmă toată construcția fragilă,
numită Ființă,
și-ți smulge masca de perfecțiune
de n-ai să-ți mai știi nici numele!
Mi-ai zis că sunt nebună,
când tu stăteai defapt cu sufletul meu în mână,
gata să-l strivești,
la cea mai mică adiere de iubire...
Of, biet bastard!
N-ai înțeles că eu sunt
"doar" o îndrăzneală calculată,
un fel de tango știut pe-dinafară,
O ploaie torențială de vară,
iar micile-mi porniri curajoase
erau doar angoase.
Mi-ai corupt imaginația
și te-a speriat revelația!
Ai făcut din mine o Venus în blănuri,
într-un deșert de sentimente aestetice.
"Îți joci rolul atât de bine!" îmi șopteai,
dar eu, sub blănuri, eram goală,
eram Eu,
nu vreo zeița,
precum nici tu un zeu!
Și-a fost furtună pe pământ,
când te-am simțit fugind
de propria-ți creație.
"Teroare" zici???
Imagineza-ți cum se vede de aici!
... de pe piedestalul unde toți te ridică,
și-apoi se fac că te uită...
Îți doresc ca într-o zi să te oprești
chiar și pentru niște dorințe trupești,
și să-ți asumi ceea ce ești!
Dar cel mai mult îți doresc,
să nu mă urăști
când în urmă ai să privești...
Venus în blănuri te salută smerită,
Nu, nu te mai sărută
căci nu vrea să mai fie răspunzătoare
pentru a ta dezintegrare.
Asta că să vezi că oricâte "blănuri" ar avea
lui Venus chiar îi pasă
și că să îi fie ei uitarea mai puțin anevoioasă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu