~ cel care mi-a cuprins necuprinsul~
Cum aș putea să cuprind în câteva rânduri mii de gânduri?
Cum ingenios o faceți dumneavoastră!
Dintr-un cuvânt creați o poezie,
Iar din două-trei o panoplie.
Eu scriu și răscriu,
Iar tu, Nae dragă,
faci o carte dintr-o frază a mea întreagă!
Știi esența vorbelor
Mai bine ca oricine
Că doar ești o Iesle cu Nai
Și de unde ai,
de unde n-ai,
tu dai!
Tu dai aripi de lumină spre alb,
statornic gând,
ce mi-l transimiti mereu și pretutindeni
ca un mentor profund,
printre gândurile în tranzit
ale unei vieți numită Artă.
- Vreau să știu dacă sunt talentată!... îți ceream eu îngâmfată;
- Talentul nu ți-l judec eu! Și nu carecumva să lași pe cineva să facă așa ceva!...
Și-atunci am știut că tu vei fi îngerul meu păzitor de al teatrului demon,
Căci, offf, tu îi cunoscusei deja pe toți!
Îți cer scuze că te tutui, dar cu îngerii îmi îngădui...
- Eu doar îți voi arăta cum să deschizi niște uși! Restul depinde de tine...
Așa îmi ziceai ca să nu mă sperii toată...
Și-am început să ne jucăm de-a teatrul în livingul cu cortina frumos decorată;
adică eu mă jucam, iar tu mă ascultai răbdător,
te opreai doar când când mă simțeai absentă;
Și, Doamne cum mă prindeai,
tot timpul mă uimeai:
- Mirela, nu minții! Că văd în ochii tăi când uiți să fii! Oi fi având tu ochii frumoși dar să știi că te trădează. Așa că hai de la capăt până mă emoționează!...
Și-uite așa au trecut săptămânile cu pregătirile,
iar când la “arta actorului” am picat și nu mai voiam să știu de mine,
tu m-ai sfătuit să dau și la “papuși”;
Simțeai tu că e mai pe sufletul meu;
îmi tot repetai că noi suntem făcuți dintr-un alt soi de aluat,
ziceai ceva de dimensiunea sufletului neîntinat.
Și noroc că te-am ascultat,
chiar dacă pe moment m-am bosumflat,
îți mulțumesc din suflet că ai insistat!
De mi-a fost rău sau bine,
Ai avut mereu un sfat pentru mine,
și deși nu erai fizic prezent,
te-am simțit mereu aproape,
ghidându-mi pașii din spate.
- Mirela, draga mea! Să nu accepți niciodată un compromis cu care să nu poți dormii... pentru că dacă îl accepți o data va trebui să îl accepți pe viață!...
Și-am rămas pe recepție indiferent de direcție
Pentru că fiecare convorbire a noastră se termina cu:
“Rămânem pe recepție!”
Iar când mă îndoiam de mine sau de talentul meu,
tu găseai metoda să dezamorsezi bomba:
- Îți dau eu în scris că nu-ți pierzi talentul! Îți îngădui să te duci la acel teatru de stat pe-un salariu mizer doar dacă ai vreun iubit ofițer!...
Și cum așa ceva n-aveam, sfatul ți l-am ascultat,
în lume am plecat și m-am bucurat...
M-am bucurat deoarece în fiecare zi de mâine,
Purtăm în suflet vorbele tale pentru mai bine:
- Mirela, dragă! În viață trebuie să-ți fie ție bine, în primul rând, să fii tu bine cu tine! Iar puținul teatru pe care îl faci, să-l faci din prea-plin și cu har... Crede-mă pe cuvânt că teatrul pe stomacul gol nu ține, oricât de mare ar fi pasiunea din tine!
Cu mână pe Stansilavski va spun
Că sunteți pedagogul cel mai bun!
O viață și toate începuturile nu mi-ar ajunge
Să vă mulțumesc cum se cuvine
Pentru tot ceea ce ați făurit în mine.
De aceea, aici și acum,
vă fac Imortal!
Și nu, nu e doar un simplu cuvânt,
e un poem la purtător
pentru cel mai OM!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu