Și ce greu...
Urlă tăcerile
Mai ceva ca ciorile.
Jur că aș vrea să te las sa pleci, vară!
Dar nu-mi pot aduna sufletul de pe afară.
Știu ca nu trebuie să ții cu dinții de nimic,
Dar așa imi place mie să ma complic.
"Și ce dacă sunt tare de cap?
Lumea e mare,încap!"
Ce nesimțite mai sunt și anotimpurile astea
Cum se duc ele pe furiș,
Nici nu știi când au sosit
Că au si fugit!
Sunt precum niște amanți deșucheați:
Apar din neant,
Te perpelesc puțin,
Tu,naiv,începi sa te crezi divin,
Și-apoi totul se năruie,
Mai ceva ca frunzele toamna!
Auzi la ei:
"Meteodepresiv!
Asta e o Invenție a oamenilor mici
Ca să nu mai simți!
Bine,vară!
Rămas-bun...
"Amintește-ți de mine
După lumina din tine!"
Eu am sa te astept cuminte si șugubeață
Pe-același peron de viață.
Însă, te implor,
Nu mă face să aștept
Mai mult decât pot să duc!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu