Gânduri pentru Anul Nou - Glossă 2017-2018

Șțiți că eu de obicei postez mai mult poezii decât proză, dar uneori simt nevoia să mă exprim și eu mai uman, nu doar în versuri.
Nici nu știu ce ce să încep, dar am o poftă nebună să scriu, și-atunci scriu că altfel nu pot să dorm.
Și în plus, e mai ieftin să scrii decât să mergi la pshioterapie.
Deși, recunosc, că pe lista mea din 2018 e și psihoterapia, și asta nu pentru că trebuie să-mi confirme cineva că sunt nebună, dar pentru că vreau să mă înțeleg mai bine, atât pe mine cât și pe cei din jur.

Relax, We're All Crazy. It's Not a Competition!

A fost un an plin cu de toate, mai ceva că la shaorma, jur! Asta pentru că așa sunt eu, nu chiar ca o  shaorma cu maioneză, deși uneori merge și un pic din aia (dar puțin de tot,da?). Dar sunt un om complex, sau vorba lui Nichita Stănescu “sunt un om viu și nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”.
Am să tot fac referire la citate, și poate am să bag chiar și niste clișee, romit că nu le dau google search, insa mie chiar îmi plac citatele, mi se pare fascinant cum cineva înaintea mea, a zis niște vorbe de duh care încă ajung la sufletul atâtor oameni.
Că să nu mai zic că le rețin aproape fără să vreau pe cele care îmi plac, defect de meserie, sau calitate? Mai vedem...
Apropo de asta, ce mă amuză oamenii care atunci când aud că sunt actriță primul lucru care mă întreabă este “Da’cum ții minte pe de rost atâtea replici?”
Iar eu le răspund simplu:”Nu țin minte replici, țîn minte povești!”, asta dacă nu e Shakespeare sau Caragiale. Da’ nici acolo n-am probleme, că am capul mare și rețin repde, ura natura!

Așa, să nu divaghez, că am tendința asta, după ce că sunt actriță mai sunt și femeie, vă imaginati câte scenarii am în cap pe secundă,da?

En fin, idea este că mai trece un an, iar eu sunt super recunoscătoare și nu vreau să treacă anul fără să mulțumesc oficial și neoficial din tot sufletul celor care mi-au animat 2017-ele.

Am să scriu cu bullet points pentru că așa am învățat la corporație, glumesc, nu vă mai incruntati frunțile când auziți de corporație că până una altă ei ne dau de mâncare și ne plătesc majoritatea taxelor. Voi vă întrebați unde ar fi lucrat atâția tinerii dacă nu ar fi fost corporațiile? Eu una mă întreb și sunt recunoscătoare.

Totuși, am să scriu cu liniuțe și nu “din cauza” corporației ci datorită faptului că sunt organizată, prea organzizata uneori, bine, recunosc, am OCD (Obsessive Compulsive Disorder) :

- În primul rând vreau să îi mulțumesc lui Dumnezeu (nu aruncați cu moaște în mine, am dreptul să cred, și să șțiți că Dumnezeul ăla în care ziceți că nu credeți, crede El în voi.
“Cred, Doamne,ajută necredinței mele!” Steinhardt -
 deci îți mulțumesc Doamne pentru că mi-ai dat sănătatea și spirtul necesar să fac tot ce mi-am propus. Și îmi pare rău dacă uneori nu îți înțeleg căile, nu le înțeleg și pace. Ah, da, și dacă tot sunt la Tine, să știi că îmi doresc pace, îmi doresc pace pentru lumea asta nebună dar cum sunt ferm convinsă că pacea vine din noi spre lume și nu invers, dă-ne nouă pacea ca noi la rândul nostrum să fim stâlpi de lumină; și pentru că este discipolul lui Dumnezeu, vreau să îi mulțumesc și prietenului meu preot sau preotului meu - prieten, Padre Lucian, care este un înger cu chip de om și o oază de înțelepciune. Și-apoi vorba lui: dacă până și lui Isus i-a fost frică pe cruce, nouă, ca simplii muritori, de ce nu ne-ar fi frică??? E normal să ne fie frică, dar să nu ne lăsăm paralizați de ea!

- În al doilea rând, îi mulțumesc soțului meu, care numai soț nu este! Ce soț normal la cap ar accepta că soția lui să stea plecată câte 12-14 ore pe zi, să nu facă de mâncare, să nu spele, să nu calce și să mai și danseze la bară și să aibă prieteni bărbați? Va zic eu, numai un Prieten adevărat ți-ar da o asemenea libertate. Și pentru asta îți mulțumesc nespus Pantera! Eșți cel mai Om pe care îl cunosc și cel mai bărbat!


Pfiu! E greu să iei pe rând oamenii și să le mulțumeșți, că dacă stai să analizezi, chiar ai mulți oameni cărora să le fii recunoscător și multe lucruri pentru care ar trebui să fii fericit, dar e mai ușor să te complaci uneori, nu? Și să zici “ah,ce viață de căcat! Sau ce țară de căcat, sau…”, si să dai vina pe altii pentru neimplinirile tale, îți interzic să zici asta. Și te rog doar atât, să te gândeșți că poate sunt unii acum care își dau ultima suflare…
Aș vrea să va cer scuze anticipat dacă uit să mulțumesc cuiva personal în această mică odă melancolico-terapeuto-auto-ironică, dar să șțiți că sunteți mereu în sufletul meu.
Cât despre unele persoane, nu pot să dau nume, persoane cunoscute, vorba lui Caragiale.


- În al treilea rând (oricum la un momentdat n-o să mai conteze rândul) vreau să le mulțumesc parintlor că deși, oameni simplii, învățați cu greul din comunism, m-au crescut să țin capul drept și să sper la mai bine. Vă mulțumesc dragilor că voi, deși n-ați avut cursuri de parenting, și n-ați știu tot timpul cum să vă comportati cu un copil năstrușnic ca mine, v-ați sacrificat ca nouă să ne fie mai bine. Dar aș vrea să încetați cu sacrificatul și să mai trăiți un pic și pentru voi!

- Vreau să le mulțumesc prietenelor mele, Ionela ( de peste 13 ani) și Georgia (de peste un an) – ca să vedeți că nu fac diferențe – că sunteți mereu acolo, la orice oră din zi sau din noapte, și că mă vedeți mai frumoasă decât sunt eu, va iubesc de nu vă vedeți :)

- Ione, mulțumesc că deși eu cred că am salariul mai mare decât tine, tu reușeșți mereu să mă împrumuți cu bani, eșți un adevărat model de cumpătare și echilibru. Și Doamne, ce femeie puternică eșți, sper că vezi asta!...

- Georgia, principessa! Și tu clar, ești un model, că deși faci psihologie, nu te iei prea în serios și nu faci tam-tam din asta. Mulțumesc pentru blândețe, îți foarte mulțumesc pentru reality check-urile pe care mi le dai, dar mai ales pentru că îmi repeți tot timpul că sunt o opera de artă, sper că vezi asta si la tine! (much Love)

- Sebi si Marilena, va bag la aceeiași liniuță pentru că împreună cu voi chiar am creat o opera de artă, acest one-woman show mirobolant “Mireasă pe internet” (pe care chiar dacă l-am jucat doar de patru ori anul asta, l-am jucat de fiecare dată cu bucurie deplină, și am ras de mi-au dat lacrimile, și după am plâns de mi-au dat iar lacrimle, dar i-au dat și publicului lacrimile, și asta înseamnă că misiunea noastră a fost îndeplinită) Nu am cuvinte cât de mult va iubesc și cât de recunoscătoare vă sunt.

- Le mulțumesc și colegilor de la fostul job pentru anul petrecut împreună și le doresc numai bine, sper că am luat ce a fost mai bun unii de la alții și să ne reauzim sănătoși si voiosi. Eu am simțit că locul meu nu mai e acolo și atunci am plecat, așa peste noapte, furtunos, cum îmi stă în caracater.
Și da, am plecat fără să am nimic de back-up, dar tot cred că e mai bine nimic decât un loc în care te simți blocat, sau mai rău simți că dai în gol. Deci s-a adeverit încă o dată că dacă nu rișți, nu câștigi. Pentru că eu “am câștigat” un nou job cu care mă simt mult mai confortabil. E adevărat că a fost terifiant câteva zile și mă apucase și o mini-depresie si o mega-panică dar am făcut sport (am stins si cu niste vin rosu sec,recunosc!) și a trecut:)


- Le mulțumesc și noilor colegi de la “Avira” (da, cei cu antivirusul umbreluță:) că m-au primit cu brațele deschise și că într-un timp atât de scurt m-au făcut să mă acomodez și să simt că lucrez acolo dintotdeauna (deși n-au trecut decât 3 luni!)
- Le mulțumesc fetelor de la bară (Didi,Cori,Bia,Laura,Ioana) că mi-au oferit ce n-am găsit până acum în nici un teatru din România:, echipă, susținere, încurajare, loialitate. Dar mai ales îi mulțumesc Nadiei (mamasitaaa) pentru că a creat o academie de sport atât de autentică și frumoasă și pentru tot ceea ce este ea ca Om și antrenor. Mulțumesc Nadia Budursi Sport Academy.

Hai că zici că mă pregătesc de Oscaruri cu atâtea mulțumescuri.

Hey,you know what they say? Dream big, right? :)
Stați că mai am, eu v-am zis că am avut un super an!


- Le mulțumesc celor care la un momentdat sau altul m-au invitat să prestez servicii artistice la evenimentele frumoase din viață lor, și uite așa am ajuns eu să fac ursitoare în franceză la cuca-mâcăii în Botoșani. Merci beaucoup Andrea ,Olivier et Olivia. Ne vedem la Saint-Tropez că eu la Botoșani nu mai vin, e frumos, dar e al nabii de departe pt drumurile din România:/

Uite că mă deranjează și pe mine ceva, asta că să nu mai ziceți că sunt doar patologic de optimistă, sau că am tras pe nas, infrastructura, sistemul medical și cu PSD-UL.
“Eu nu blestem și nu înjur dar să-I ingroapre fără pantofi.” Gaițele – Kirițescu
Bine, ar fi multe de îmbunătățit la țara asta, dar cum nu pot schimba lumea, încep cu mine, că și aici e al naibii de dificil să schimbi și cel mai mic detaliu.
Noi zicem de aia mai bătrâni că sunt încăpățînați că nu vor să se schimbe că bla-bla-bla dar și noi, tinerii, avem niște fixuri de te doare mintea.

- Îi mulțumesc Tinei (da’mama soacră, așa vorbesc eu cu ea, pentru că suntem prietene!) că a crescut un Om atât de minunat precum Andrei (Pantera) și pentru că este un model pentru mine. Puterea ei de muncă este uluitoare, iar independența pe care și-a dobândit-o într-o țară străină, luând-o de la zero, este covârșitoare. Te iubim și să nu te muți niciodată din Aosta, il paradiso sul terra :D
- Le mulțumesc nașilor de cununie (Alex si Răzvan) că deși am avut divergențele noastre de oameni mari si orgolioși, am reușit să trecem peste ele și s-o luăm de la capăt sau cel puțin de unde am rămas. Apreciez că nu ne freacă la cap cu întrebarea “Da’voi când faceți copii?” (ei chiar ar fi îndreptățiți, că au deja doi copii minunați, dar toate la vreme lor!)

Am să fac copii când mă simt Eu pregătită, nu când zice societatea, am zis!
Va las să radeți de mine dacă la anu’ pe vremea asta am să fiu cu vreun bebe în brațe

E prea scurtă viața, oameni buni, zău dacă nu e păcat să țineți supărări. Mi-aduc aminte de vorbele geniale ale unui prof din faculate care zicea “Da’ce? Eu sunt prost că să mă supăr, nu domnule!”
Acuma na, om sunt și eu, mă mai supăr, dar am noroc că îmi trece repede și că tot Dumnezeu mi-a dat spiritul asta care uită rapid momentele urâte și vrea să le păstreze doar pe cele frumoase.

Acum am inteles că ăsta ar fi un mecansim de apărare, dar unora nu prea le iese faza cu uitatul amintirilor neplăcute, că îi vezi mai tot timpul posomorâți (săracii, ce-o fi în mintea lor:/)

“Trăiți,băh, trăiți, că de murit nu-I nici o scofală!” Adrian Pintea

- Le mulțumesc și celor care m-au judecat, că nu trebuia să fac cutare sau cutare lucru, I did it anyway, vorba cântecului “I did it my way!”. Cine sunteți voi că să îmi ziceți să nu iert, să nu iubesc sau mai știu eu ce chestii din astea de vă autocenzurati voi cu ele. Nu, mulțumesc! Am să iubesc și am să iert cât poftesc, că pentru mine o fac, din iubire de sine și de aproape. Încercați să vedeți ce bine e! Va iubesc oricum și pe voi, ăștia de mă judecați prea mult, că și eu judec (mă forțez pe cât posibil să nu o fac, dar știu cât e de greu) deci suntem chit!

- Îi mulțumesc prietenei mele Ana-Maria Calița (da’ tipa aia care face stand-up și care tocmai a câștigat IUmor-ul, sunt tare mândră de ea! si nu, nu si-a tras-o cu Bendeac;) că deși am avut momentele noastre grele, am trecut peste și ne-am susținut una pe alta când aveam mai mare nevoie. Cred că în asta constă de fapt o prietenie adevărată, în a fi lângă omul respectiv când chiar are nevoie, nu doar la cafele cu soare. Deci Calița mea nu s-a lăsat până o bancă nu i-a dat credit pentru prima casă, deși o refuzau toți că are statut de artista independentă. A bătut la ușile tuturor băncilor până a găsit una și acum e apropitară. (detalii îi cereți ei dacă vreți) Bravo, țățico!

- Îi mulțumesc și Arabellei pentru că deși, nu ne vedem foarte des, avem mereu ce să ne zicem când ne vedem, și că face cadouri faine, anul acesta de ziua mea mi-a luat cea mai tare carte “Jurnalul unei fete greu de mulțumit” de Jeni Acterian (care,da, mi se potrivește mănușă). Dragă Abi, știu că ai avut un an nespus de greu dar ai dat dovadă de mult curaj și nu te-ai pierdut cu firea și pentru asta te admir enorm. Mă simt onorată că ai scris despre mine in dizertatia ta. Cin Cin Bella!

- Le mulțumesc “dottoresselor” (fostelor mele colege de la Carestream: Miha, Geo, Alex Ene, Alex Ivănescu și Adina) că am păstrat legătură și că sunt o continuă inspirație. Vi voglio tanto bene!

- Improvisneyland. Speechless! Vouă am să va fiu veșnic recunoscătoare pentru că mi-ați redăruit bucuria “teatrului de oameni”. Tabăra vostră Improvacanta (pe care o recomand cu drag!) m-a reînviat. Mi-am dat demisia din cauza vostră, nebunilor! Pardon, datorită vouă, vă iubesc și vă ador. Nu am să încep să înșirui nume pentru că sunteți toți deosebiți și vă admir pe toți pentru nivelul la care ați adus improvizația în România. Chapeau bas!

- Și dacă tot vorbim de improvizație, simt că se cuvine să le mulțumesc și oamenilor de la Recul (se știu ei care) pentru spațiul acela minunat pe care l-ați creat pentru improvizatori. Chiar sunteți un Remediu Cultural. Keep up the fantastic work! "We're gonna sing and every time we sing it sounds amazing!" :)

- Teatrul "Stela Popescu" (Odihneasca-se in pace,Stela,nu teatrul!) va multumesc pentru mail-ul vostru ca am luat castingul care a venit la fix, cand eram intre joburi si imi puneam la indoiala toată existenta artistică, incă astept să vă intre fondurile si să facem proiecte frumoase impreună;

- Le mulțumesc instructorilor de la Școală Auto-Diana că m-au suportat 6 luni (nu, nu sunt așa praf, dar am avut un an încărcat după cum vedeți și nu pot să le fac pe toate, așa că mai făceam și eu câte un curs de condus o dată la 3 săptămâni, dar am terminat, ura! Și a fost fain, inclusive cursul de legislație, și mi-a plăcut să conduc și hai cu examenul ăla ca se ne vedem în trafic, promit că am să fiu calmă,treabă serioasă, asta cu condusul!) Drive safe…

- Mulțumesc Role-Up Agency (Alexandra Buză) și respectiv regiziorului (nu dau nume, persoană cunoscută, cum ziceam!) că mi-ați dat oportunitatea să mai joc într-o reclamă faină, pe care mi-o pun cu drag în palmares.

N-a fost să fie nici un film anul asta dar daca Louis de Funes a început să joace in filme la 50 de ani, il y a toujours l'espoir! Am sa joc si eu candva... imi promit mie insămi!
Lasă, fată dragă, că și reclamele sunt bune, faima, faimă, mă vede lumea la mall înainte de începerea filmului, și îmi spune că m-a văzut la cinema, banii nu-s nici ei de lepădat. Cunoșii oameni minunați.

Uite, de exemplu la reclama asta de care v-am zis, l-am cunoscut pe Mircea cu-a lui domnișoară Zăpcescu (o minune de fetiță) cu care am jucat una din cele mai bune scene din viață mea. Iar ca să vedeți că și lumea virtuală e mică, eu și cu Mircea eram prieteni pe FB chiar dinainte de reclamă, fară să ne cunoastem in realitate.

Pe atunci încă mai aveam 5000 de oameni în listă dar m-am supărat că oricum nu veneau la teatru și am început să fac "curățenie" in lista de “friends”.

Vreau prieteni în viața reală, oameni cu care pot să schimb păreri, idei, impresii, polemici, nu doar niște “fețe de cărți” (traducerea mot a mot a FB-ului)

Pe Mircea l-am păstrat în lista că e băiat bun, și un tătic exemplar. Chiar dacă a strigat el în gura mare la filmare că eu fac dans la bară și eu aveam acolo rol de mămică, a fost haios. Si avem nevoie de oameni haiosi in vietile noastre.


Dacă continui așa, nu mai termin până la anu’ (care e în două zile!) și nu mi-e de alta, dar am de prezentat un Revelion la Covasna, și trebuie să mă pregătesc și pentru acolo, că și inspirația asta tre’ s-o hrăneșți că să te hrănească.

- In cazul acesta, vreau să îi mulțumesc și Companiei de Teatru Ancuța din Ploieșți, care mi-a oferit această oportunitate ca de Revelion să fac ce îmi place (adică să vorbesc la microfon!) și să mai iau și bani (am să încep anul în forță, Doamne ajută să fie așa tot anul 2018, plin de proiecte artistice care îmi plac și în care cred și să mai fie și plătite, că vorba unui alt prof de actorie “Nu prea poți să faci teatru' pe stomacul gol că poate personajului tău nu tre să îi ghioraie mațele!”)

- Și nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc tuturor acelor care poate dintr-un motiv sau altul nu mai sunt în viața mea, am să vă povestesc frumos (pe cat posibil!), promit, pentru ca in definitiv chiar cred ca suntem ceea ce iubim!


- Mulțumesc, Oameni Frumoși!


Și după atâta mulțumire, vreau să le cer iertare celor cărora le-am greșit cu sau fără voia mea, dar vreau să vă rog din toată inima să-mi ziceți mereu în față ce aveți de zis tocmai că să evităm neînțelegerile, pentru că eu am pretentia că sunt um om direct (poate prea direct pentru lumea asta din ce în ce mai digitalizată) și credeți-mă că sufăr (mă doare fizic) când aud nemulțumirile din alte părți sau mult prea târziu.

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să mă caracterizeze, acela ar fi Comunicarea (cred că de asta și vorbesc atâtea limbi străine :P hai că mi-am promis că nu mă laud!)


Of, câte lucruri am rezolva și câte războaie inutile am evita dacă am comunica pe bune, de la suflet la suflet. Dar din păcate, noi de cele mai multe ori ascultăm că să răspundem nu că să înțelegem cu-adevărat.


Și,Doamne, habar n-avem cât de fragile sunt mințile oamenilor și cum dor cuvintele:/

Așa că pentru 2018 eu va doresc și îmi doresc să avem parte de comunicare autentică.
Sau cum bine zice personajul meu din “Mireasă pe internet”:
“Haieti să ne dăm LIKE-urie în Viața Reală!”

Iar pentru cei care mă întreabă cum de reușesc să fac atâtea?
“Și job, și teatru și sport? Tu nu ești Om” sau mai rău “Tu nu eșți normală!”
Atât vă spun: Pasiune!
Dacă îți doreșți ceva cu adevărat, si esti pasionat, nu există “nu am timp”, îți faci timp!
Si daca obosesti, invată să te odihnesti, nu să renunti.
Recunosc că si eu am week-end-uri in care mă baricadez in casă, cand nu mai pot, dar după, revin si mai puternică!

Dragă 2017, știu că mă repet, dar îți foarte mulțumesc!
Iubite, 2018, îmi doresc să mă faci să devin o versiune a mea din ce în ce mai bună, știu că e un clișeu dar chiar nu îmi pasă. Mi-am pus sufletul pe tavă și asta ar trebui să conteze mai mult :)


Și nu uitați: "Viața e ca o petrecere în Berceni. Ori îți place, ori te temi!"


P.S Măi 2018, aș mai vrea, totuși, să nu mai am așteptări atât de mari nici de la oameni,dar nici de la mine. Că doare cam tare când eșți dezamăgit. Dacă se poate, dacă nu, îți cer să-mi dai putere că să trec peste orice încercare. Gata, hai că sunt obraznică, știu! Dar tre'să recunoșți că sunt și simpatică:D

OMG cat am scris!!! :)))