"Bag de seamă că nu mă cunoști încă destul de bine; n-ai înțeles că eu, cu toată reputația de nebun pe care mi-au făcut-o câțiva neghiobi, sunt un om cuminte... Și ca toți oamenii cuminți, am atâta grije de picioarele mele că nu-mi mai rămâne vreme să mă gândesc la capul altcuiva. Și asta fiindcă sunt convins că, dacă mă țin eu bine pe picioarele mele, peste cap nici dracul nu mă poate da. Zice că: unde nu-i cap, vai de picioare! Eu mai zic: vai de capul celui pe care nu-l duc picioarele, oricâte proptele i-or pune alții! De-acolea-ncolo, drumul lumii este destul de larg, slavă Domnului, să-l putem umbla cu toții care-ncotro, cum ne țin picioarele fără a ne lovi in cap." I.L.Caragiale
Aș vrea să scriu o poezie
dar mi-e sufletul vraiște
deci nu știu ce-o să iasă,
Vreau doar să-mi aștern gândurile pe hârtie,
vreau doar să mă simt din nou acasă,
să dau naibii această emfază
care pe mulți îi afectează!
Avem pretenții de creatori
când suntem doar niște scamatori,
ne e frică de conflict
pentru că nu avem nimic... autentic!
Și ne ascundem în spatele unor măști
atent ticluite
de orgolii putrede mânuite.
Iar când încearcă cineva să ne ajute
o să îi facem să regrete!
Invidia ne ține de foame
când vedem în jur numai ne-oameni,
uitând să privim în noi
unde s-ar putea să fie cel mai mult gunoi!
Aruncăm vina și blamăm
pe oricine ne iese în cale
căci e mai ușor decât să-ți asumi a ta jale,
a ta neputință care doare!
Da, ne suntem oglinzi unii altora
dar de ce în unii te vezi frumos
iar în alții odios?
Poate dacă fiecare s-ar întreba
ce e în neregulă cu viața sa,
ce traume și vise au rămas răstignite
poate că am avea vieți mai liniștite
și suflete mai împlinite!...
Oh dar ce ne mai place să bagăm totul sub preș,
să servim ipocrizie pe pâine
căci e al nabii de dureros să spui lucruruilor pe nume, pe bune!
de ce să o faci daca poți să te complaci?
Că mai apoi să dai vina pe "draci"!
Nu Dracu' e de vină că aripile noastre sunt pline de rugină,
ci a noastră rutină:
Zâmbim fals
și nu dăm glas
durerilor ce ne apasă;
Vorbim fară să (ne) ascultăm,
căutam doar să contracarăm,
falsa franchețe o promovăm,
din minți prăfuite cităm...
Iar când în sfârșit ne decidem s-o facem,
e nevoie de-o armată să ne împace!
Suntem cu "iubirea" în gură
dar cu securea în mână,
la spate...
N-ai vrea să fii luat prin suprindere
de propria-ți vulnerabilitate!
Și-ți ciopârțești preventiv bucăți din inimă
că să nu te rănească nimeni...
Stai liniștit, că oricum tu o faci cel mai bine!
Știi ceva? Am obosit extrem de tare
abia îmi mai stă spiritul în picioare
și chiar nu mai e loc de petece în inima mea.
Nu poți să zici că n-ai știut,
... că ți-am pus-o toată pe tavă,
precum o carte deschisă am fost mereu,
martor mi-e Dumnezeu,
doar că unii au rupt foi cu nemiluita din mine
când i-am lăsat să mă citească fară nici o poprire,
îmi doresc totuși să mai rămână câteva foi și pentru mine...
Hai că sunt deja prea multe eufemisme
și mi-e că nici eu nu mă mai înțeleg pe mine.
Neghiobilor, dați-vă la o parte
că nu vă mai dăruiesc din a mea carte!
Am fost, sunt și voi rămâne
Un Om Cuminte
Cu mult prea multe simțăminte....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu