Sunt Un…
Ba nu!
Sunt O… Bufniță,
De fapt sunt mai multe Bufnițe într-una!
Recunosc, că am vrut să fiu Un Pescăruș
Dar mi-au tăiat aripile
Fix când începeam să zbor…
Așa că am devenit
O Bufniță versată
Care stă pe câte-o creangă
Și se tot întreabă:
Oare asta-i creanga bună?
Când a devenit lumea așa nebună?
De ce mi-e așa dor de zbor?
De ce nu m-am născut cocor?
Cum să mă integrez mai bine in decor?
Cum să-mi asum propriul abandon?
Ce-i cu strigătul meu înăbușit?
Ce-nseamnă Bu-hu-hu măsurat în infinit?
De ce-aud clopote când nu le trage nimeni?
De ce nu mă odihnesc pentru mine?
De ce trăiesc noaptea? Și mă ascund ziua!
Ce-s cu ochii ăștia mari?
Dacă lucrurile pe care le văd mă sperie!
Ce-i cu gâtul meu contorsionat?
Dacă tot nu pot să-mi fac de cap!
Și la ce-s bune penele astea sublime?
Dacă nu mai reușesc să anime!
Hai că e deja aproape mâine,
Iar eu mai am de consumat niște suspine,
De ascuns niște platitudine,
Ca s-o iau de la capăt pe-aceleași căi meschine,
Sau să iau in sfârșit atitudine!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu