Hibernal contemplation

How dare you do nothing???

… Please just let me be  

Until is spring again… 

Even nature knows when to rest 

Why do we always know best?

There’s wisdom in stillness

As there is silence in music!

Simple truths 

That are hard to put in practice

Yet if we listen to our inner song 

It’s all there,

It has been all along…

Rest my child and bloom again 

When you feel like it,

Not because you are supposed to

But because you wish to! 

Allow your tired mind 

To unwind 

Like a snow fall in the night,

Rapidly and alight,

Relax into the unknown 

As a river in the snow

Who knows that a priori  

his freeze is only temporary… 

Rest assured that just like the snowflakes 

We haven’t fallen in vain!…

20 Struggles of an Actress

as seen by Mirela Buhus in 2020 

1. Doubting one’s talent and even one’s self  - way more often than I’m willing to admit!;

2. The constant uncertainty - nothing is concrete and constant in the artistic world; one day you might be super successful and the other, bam, nobody knows you anymore;

3. Not enough financial motivation nor support for that matter - in the beginning and even later on, you have to do a lot of work for free, just for exposure! and as time goes by you get more and more tired and unmotivated;

4. You’re constantly fatigued because as an actor you basically have several jobs (you’re your own agent, manager, PR, etc, and yes you also have to act as if none of these impediments existed and you always need to be prepared, oh the pressure!);

5. Your day job doesn’t fulfil you and you’re always conflicted about that, but you need to make a living;

6. You’re envious of the colleagues who manage to make a living solely out of their art instead of being happy for and learn from them;

7. You might literally hurt yourself if you’re into method acting and don’t know how to properly use it in your pursue of wanting to make your roles as realistic as possible;

8. You might need to go to therapy your whole life so get used to that!

9. You always have to look and be at your best even when you might not feel like it;

10. There will be soo many times when you’ll want to quit but you’ll never be able to, it’s like a damn drug!

11. There might be roles that you won’t necessarily like but you’ll be obliged to play them;

12. All the hard work and research that a role requires, which obviously takes time and no one acknowledges it. They all think that it comes naturally. Yeah, you try memorizing Shakespeare by heart naturally!

13. You have to deal with so much rejection constantly!

14. Then there will always be the so-called haters lurking, for whom no matter what you’ll do, it will never be good enough! The ugliest part is when they are part of your own family :(

15. You must always pay strict attention to your public life as you’ll always be scrutinized as if you’re not only a human.

16. You’re by default more sensitive than others, which sometimes can be a disadvantage;

17. You’re prone to more drastic reactions and even madness if you’re not careful;

18. Some people might unfairly accuse you of “playing theater” even in real life;

19. If you’re a woman, you’re automatically labeled as a whore because all actresses sleep their way up, right??? 

20. Last but not least, you will never have a peaceful day in your life as your mind will be trained to constantly create, wonder and be alert! Not knowing if you’ll ever make it or not…

“I understand now that in our work - doesn't matter whether it's acting or writing - what's important isn't fame or glamour, none of the things I used to dream about, it's the ability to endure.”

― Anton Chekhov, The Seagull

Îngeri întinați

Omul piere atunci când ridică garduri,

Si se îndepărtează de divinitate 

Când își urăște aproapele!

Cine-i fără de păcat să arunce prima piatră!

Și-au aruncat fariseii,

Scandalizând-se de viață!

O judecată capitală s-a auzit în cor,

Neștiind că singurul mod de a învăța 

E să trăiască! 

Uitându-și propriile învățături 

Cu măsura judecății

Și cu iubirea creștinească!

Aripile au început să mi se păteze 

De la atâtea anamneze! 

Oare și în purgatoriu or să mă defăimeze?

N-am pretins a fi niciodată altceva 

Decât ceea ce sunt!

Dar cum mă vede lumea, asta nu-i treaba mea!

O păcătoasă ca oricare alta, 

Cu răbufniri de căință,

Ce-și caută a ei credință…

Mă scuzați că v-am deranjat “arhanghelilor”

Cu aripile-mi pătate.

Nu sunt decât un “înger” c-un Osana mut…

Am căzut pe pământ ca și voi,

În aceeași mocirlă de păcate,

În care toată lumea se zbate! 

Suntem toți Îngeri întinați…

Nu vă mai minunați!

Puneți mâna și iertați!

Degeaba Glorie îi cântați 

Dacă scripturile i Le încălcați! 

Agnus Dei, dona nobis pacem…

FB is gone

 FB is gone 

What the Meta have I done?

None of my business,

Neither theirs apparently 

As no one will answer! 

Keep sending emails in vain 

Hoping they will bend!

Once the social anxiety 

Starts to fade out 

You realize it’s actually not that bad!

Thanks Zuckerberg for IG

At least I still have a way for scammers 

To come around! 

False connections 

That keeps us addicted;

When only in reality 

We can make a difference!

So you can disable me all you want

I will always stand tall 

Knowing that I did nothing wrong!

Log out from this dungeon wall,

Log-in to your soul…

#disabledfbaccount

București - a love hate story

Urmează stația cu peronul pe partea...
Locului unde mi-am regăsit sufletul
Și jumătatea!
Dacă ar fi să aleg o melodie care să te definească Aceea ar fi clar:

“I love you, I hate you!”
I love you pentru că m-ai primit cu brațele deschise
acum mai bine de 15 ani;
... deși credeam că n-o să-ți învăț nicicând zecile de trasee ale pe-atunci RATB-ului (de la 1 la 801 - eu credeam sincer că atâtea linii ai, ce naivă!)
Nu mai zâmbi arogant că între timp m-am deșteptat, trei facultăți mai târziu!
Te știu ca în palmă acum, dar îmi lipsește naivitatea de atunci... însă cel mai mult îmi lipsești tu mai puțini aglomerat, chiar dacă mai virgin ca o plajă sălbatică și cu strada spre Fratelli neasfaltată!
M-am simțit fix ca în fundu’curții la Bârlad când mi-am stricat stiletto-urile mele cele noi, pentru un club, chipurile de fițe cu multe pipițe; cu diferența că în club la Bârlad nu avusesem onoarea să cunosc străini care te sărută fără prea mult tam-tam ca mai apoi să-ți trântească un “I have to go mam!”.
Iar dacă e să fiu complet sinceră (însă te rog nu mai spune nimănui!) cel mai mult îmi lipsesc eu, fetița aia speriată și plină de vise pe care a lăsat-o mama ei cu traista de rafie în Gara de Nord, căci însăși gara era prea imensă pentru fetele de la țară!
Da, știu că Bârlad nu e țară, dar tu ai fost primul meu “afară”!
A fost dragoste la prima vedere, cu oportunitățile tale, cu parcurile-ți felurite, cu tupeul tău de borfaș, aproape că m-ai păcălit!
Doar că după ce am văzut Parisul relația noastră n-a mai fost niciodată la fel... C’est la vie Mon Cher!
I hate you pentru că deși ai fost cândva micul Paris (deci potențial ai avea) te-ai plafonat sub greutatea tuturor celor care-ți calcă pragul, dar mai ales din cauza celor care te administrează! Cu toate astea, recunosc ca mirosul tău de tei din luna mai nu l-aș da pe nimic din lumea asta și oriunde mă va duce viața, îți promit că în mai mă voi întoarce iar și iar, nu te las să mă cauți în zadar...
Dar în august să nu te văd că ești al naibii de cald, iar uneori mai și puți, mă iriți!

Iartă-mă, te iubesc!
Lasă-mă, te părăsesc!
Te voi aștepta mereu pe Strada Speranței, Sper sa nu îți dau block până atunci!
I hate you,
No it’s not true, I love you!
Offf București, mă înnebunești!...

Echinocțiul sufletului

 Când gândurile-s egale cu trăirile 

Iar visele cu nemuririle…

Cum se-nturnează toate:

Ba o nefericire care se preschimbă în binecuvântare;

Ba o vină care se cere a fi iertată;

Ba o rutină care te ține în tihnă;

Ba o necredință care te preface într-o smerită ființă Ba o neiubire care te-nvață dragostea de sine! 

Punct autumnal: 

Vreau să te păstrez în afara timpului,

Ca să nu mai dau socoteală pământului!

Ducă-se toate zilele,

Mie îmi vor rămâne clipele!… 

Despre fericire...

Sau lucrul cu sentimentul

Orice intrare

Are și ieșire!

Și orice început

Un fine!

Contează cu ce-ți umpli zilele

Dar mai ales nopțile…

Ești pregătit pentru un clișeu?

Bucură-te de călătorie,

Și nu te mai stresa cu destinația

Nici cu prestația!

Nu mai fii de carton,

Dă-ți voie să fii om,

Folosește umbrela altfel,

Poți chiar să zbori cu ea

Dacă nu te temi că te vei uda!

Mă tot întreb ce e fericirea

Și mă încrunt…

Și cu cât mă întreb mai mult,

Nu reușesc să mă mai descurc!

Nu mai bine

Mă bucur că sunt???…

Fericirea e doar un cuvânt

Iar noi suntem mult mai mult de atât!…

Post scriptum: să nu-ți fie frică niciodată că te vei uda,

să-ți fie mai degrabă frică că nu vei dansa!

The art of feedback

“Be an encourager, the world has enough critics!”

How on earth does one imagine

That a harsh blurted feedback

Will ever kindle anything else

Besides endless frustration

And the acute desire to fight back!

Have you observed how the worst critics

Are hidden behind their own insecurities???

Cause no one is unblemished

So let’s stop throwing stones

And be less selfish!

Words can belittle

Or motivate,

Choose carefully!

Cause the devil is in the details

And when all has been said and done,

You’d better not be the one

Who tarnished a soul

Just because you felt alone!

Note to self and anyone who needs to hear it:

Don’t take every criticism to heart

Cause giving feedback is an art

Whilst amateurs are aloud,

Only a few privileged ones

Master this craft!

I’ll be silent more

From now on

Trying to make peace

With the unspoken words,

of every criticism

That the world imposed

Upon my soul!

This doesn’t mean

I will have nothing to say,

And if my self-assertiveness

Scares you,

Try imagining my disobedience!

A life of suffering

Didn’t teach you anything?

Why do you perpetuate

This generational trauma?

When will it end?

Let’s make amends

And treat each other

At least with respect

If nothing else is left…