Tarina si Papusile

A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit... o Tarina – Doamna Tarina – care locuia intr-o imparatie nu foarte departata.
Si aceasta Tarina avea noua papusi. Cele noua papusi erau numai una si una iar Tarina avea grija de ele ca de niste nestemate. In fiecare zi le stergea de praf, le curata cu grija si le zicea povesti. Toti cei care ii calcau pragul se mirau de colectia sa de papusi. Dar Tarina simtea ca nu-i de ajuns, vroia ca lumea intreaga sa-i vada papusile si sa le admire.
Vazand Dumnezeu cu cata credinta isi iubeste Tarina papusile, hotaraste sa sufle viata peste ele.
De aici inainte, nimic nu avea sa mai fie la fel nici pentru Tarina nici pentru Papusi.
Cand s-a trezit Tarina inconjurata de cele noua Papusi vii, de bucurie a dat o petrecere care a tinut trei zile si trei nopti si toata lumea a aflat ce minune s-a abatut pe capul ei.
Degeaba a venit o lume-ntreaga la sarbatoare daca lipsea cea mai importanta persoana, sora de cruce a Tarinei, imparateasa Adriana.
Imparateasa Adriana locuia intr-un regat foarte indepartat, atat de indepartat incat nici n-a mai fost trecut pe vreo harta – Regatul Sarb.
Tarina vroia cu orice pret sa-si revada sora si sa-i faca cunostiinta cu Papusile. Ea era constienta ca nu avea voie sa treaca granita cu niste Papusi care nu aveau pasapoarte, dar curajoasa din cale-afara, se hotaraste sa treaca granita doar cu cartile de identitate ale papusilor.
Tarina dadu zvon in imparatie despre plecare si ignorand toate avertizarile lumii, s-a hotarat sa plece impreuna cu Papusile sa-si revada sora, carei ii uitase si glasul de cand n-o mai vazuse. Dar iata ca in toiul pregatirilor, Tarina afla ca nu se incumeta sa-i conduca nimeni si oricat de curajoasa ar fi fost Tarina noastra, era imposibil omeneste sa plece la un asemenea drum fara calauza.
Atunci si-a calcat pe inima si-a apelat la Omul Negru- Tărdăran.
Tărdăran era cea mai uracioasa persoana din tot tinutul si de-aceea lumea se ferea de el, dar in nebunia lui nu-i era frica sa porneasca la drum oricand si oriunde... pentru suma potrivita, desigur.
Era un troglodit cu fata mereu posomorata, de aceea s-a si retras pe celalalt taram si lumea l-a poreclit Omul Negru.
Si-au plecat in zorii unei zile binecuvantati de Sfanta Vineri nestiind ca acesta urma sa fie drumul vietii lor.
... Si-au mers... si-au mers... si-au tot mers... si-au mai mers putin depasind cele noua mari si noua tari de cateva ori.
Iar in drumul lor au trecut prin locuri nemaivazute si neumlbate de picior de om, unde nu existau nici macar indicatoare si i-au intalnit si pe cei trei frati: Serila, Mezila si Zorila.
Cand s-au intalnit si a treia oara cu aceiasi frati , Tarina si-a dat seama ca ceva este in neregula si ca Omul Negru nu mai stia drumul...
Atunci Tarina ii zise:
- Om bun, pare-mi-se ca asta nu-i drumul al” bun!
- Adica, ma faci nebun? Iaca ca-i bun! Atata timp cat Luna-i in spate... e semn bun!

... dar ceea ce Tarina nu stia, era ca Omul Negru ura Papusile si isi pusese in gand sa ii rataceasca astfel incat sa nu se mai intoarca niciodata.
Dupa atata amar de mers iata ca au ajuns intr-un tarziu la granita Regatului Sarb. Aceasta granita era pazita de niste Zmei infioratori numiti Vamesi.
Omul Negru – Tărdăran a fost singurul care a indraznit sa se apropie de ei, pentru ca probabil faceau parte din aceiasi lume, dar cand au inceput sa loveasca cerul cu coada si sa scoata flacari pe nari, Tărdăran a fugit mancand pamantul.
Tarina prinzandu-l din urma il intreba:
- Ce s-antamplat omule?
- Mi-au cerut Cartea Verde!!!
Cartea Verde era cea mai de pret carte, cartea de care se temeau toti zmeii, cartea care le-ar fi permis sa treaca orice granita.
Tremurand din toate incheieturile, Tărdăran a zis:
- Eu ma-ntorc! Nu mai fac nici un pas. De unde sa facem noi rost de carte? Eu nu am mai vazut Cartea de cand eram in pantecele mamei mele.
Tarina nu avea de gand sa accepte o asemenea grozavie, ajunsesera prea departe ca se se dea batuti.
Si-a scos Tigara magica, a tras doua fumuri ca s-o inspire si si-a adus aminte brusc ca intr-un loc foarte apropiat numit Jimbolita ar fi putut sa gaseasca o Carte Verde.
A fost nevoita sa-si dea si ultimul dinar din mostenire, dar Tarina a reusit sa faca rost in cele din urma de Cartea Verde.
Mesterul de la Casa de Asigurari i-a faurit cea mai frumoasa Carte care s-a vazut vreodata.
Omului Negru i s-au dat planurile peste cap si plin de furie, obligat de Tarina si Papusi, a trebuit sa continuie drumul impotriva propriei vointe.
Intorsi la granita, Tarina arata plina de mandrie Cartea Verde si toti zmeii fug din calea lor.
Cand credeau ca au trecut de ce-i mai greu, iata ca odata intrati in Regatul Sarb, totul parea pustiu si lasat in paragina.
Tărdăran se bucura cel mai tare pentru ca se simtea ca la el acasa. Tarina l-a auzit chiar vorbind ca pentru sine:
- Ah, ce ma bucur! Nema Regat!
Cand in sfarsit au dat de oameni si ar fi putut afla mai multe si incotro sa se-ndrepte, Tarina constata cu groaza ca acestia vorbesc o limba ciudata, din alta lume parca. Noroc ca Dumnezeu o harazise pe una din Papusi cu darul descalcirii de limbi si asa au putut sa inainteze in regat.
- Ighen. Tudom. Irtem... Kiusiunum Sipenem! Zicea papusa si in somn... pentru ca oboseala ii cuprinsesera atat de tare incat cu greu mai judecau lucid; unii aveau chiar spasme intruna.
Li se parea ca au imbatranit de atata calatorit.
Dar iata ca odata cu rasaritul soarelui incepu sa se zareasca turnurile cetatii Subotica.
Surle si trambite au inceput sa sune, cand din departare, imparateasa Adriana isi dadu seama ca cea care soseste este Tarina.
Si-au facut un mare Carnaval unde a fost poftita toata lumea... si toti se minunau de ce stiau Papusile sa faca, iar Tarina era de toti felicitata.
Vazand lucrul acesta, Tarina a promis sa scoata mai des Papusile in lume, dar acum vroia sa se bucure din plin impreuna cu sora ei , Adriana, si sa recupereze timpul pierdut.
Intre timp Omul Negru a crapat de ciuda iar Tarina nu a mai lasat niciodata Cartea Verde din mana.
Papusile i-au promis credinta pe vecie Tarinei pentru ca le-a descoperit lumea asa cum n-o mai vazusera niciodata... si-au trait fericiti pana la adanci batraneti, colindand lumea de-a lungul si de-a latul ferindu-se mereu de oamenii negrii ca Tărdăran.