Ce ciudati mai suntem si noi oamenii...
Plecam de-acasa,
Si-apoi ne dorim mereu sa ne intoarcem,
Purtand Dorul cu noi,
devenim din ce in ce mai greoi!
Si ne vindem visele la piata
Ca sa ne cumparam o alta viata.
Un troc destul de necinstit,
Din moment ce tara ti-ai parasit!
Sau Ea te-a parasit pe tine?!?...
Parintii o stiu cel mai bine,
Dar nu ti-or spune niciodata,
Cu gandul c-ai sa revii intr-o zi de maine,
Si cu Dorul lor framanta paine.
Cu Dorul ai ramas si tu,
sarman trubadur,
Si-ti cauti viata,
pierzandu-ti speranta.
Opreste-te o clipa si respira,
Vei simti cum rugile parintilor te inspira!...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Sunt ca un nufăr...
Sunt ca un nufăr de lac, Nu mă complac! Mereu am zis lucrurilor pe nume Uneori am fost damnată, Alteori aplaudată! Cu cat mai profund Cu a...
-
O cioara trăia în pădure și era absolut mulțumită de viața sa. Însă într-o zi a văzut o lebădă… “Aceasta lebădă este atât de albă”, s-a g...
-
* acesta este un poem manifest politic și trebuie tratat ca atare! … Vezi tot puful ăsta din copacii de mai? Îl deplâng eu și toți votanți... -
Din atâtia dogi si doage, Multi mi-s dragi si multi mi-s drage, Ca de mult ce ma dogesc Si mai mult le îndragesc. Dogul-doaga, doaga-doaga, ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu