Tinerii

de Nichita Stanescu

Se saruta, ah, se saruta, se saruta
tinerii pe strazi, în bistrouri, pe parapete,
se saruta întruna ca si cum ei însusi
n-ar fi decât niste terminatii
ale sarutului.
Se saruta, ah, se saruta printre masinile-n goana,
în statiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se saruta cu disperare,
cu violenta, ca si cum
la capatul sarutului, la sfârsitul sarutului, dupa sarut
n-ar urma decât batrânetea proscrisa
si moartea.
Se saruta, ah, se saruta tinerii subtiri
si îndragostiti, atât de subtiri, ca si cum
ar ignora existenta pâinii pe lume.
Atât de îndragostiti, ca si cum, ca si cum
ar ignora existenta însusi a lumii.
Se saruta, ah, se saruta ca si cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca si cum nu i-ar vedea nimeni, ca si cum
soarele ar urma sa rasara
luminos
abia
dupa ce gurile rupte de sarut si-nsângerate
n-ar mai fi în stare sa se sarute
decât cu dintii.