Duală ființă
Azi sunt mai faimoasă ca ieri
Și mai semi anonimă decât mâine…
Nu mă am decât pe mine,
Plus un infinit de goliciune.
Aș vrea să-mi umplu zilele cat de mult pot
De frică să nu pierd nimic!
Dar dacă am deja tot?
Și nu-mi văd fericirea de amărăciune?!?
Aș vrea să-mi odihnesc frustrările
La umbra marilor speranțe!
Să las loc și destinului
Să mă surprindă c-un dram de noroc!
Duală ființă,
Prinsă veșnic între a avea și a fi
Uiți că totu-i trecător,
Și că nu trebuie să iei nimic în răspăr!
Smerită nu-s,
Dar totuși nici cu nasul pe sus!
Sunt un cumul de trăiri umane,
Însă tu mă vezi prin ale tale filtre pătate…
Ne suntem unii altora oglinzi
Iar de nu-ți place ce vezi,
Mai bine în tăcere să cercetezi
Decât să mă blamezi!
Nu știu de-s vis sau realitate
Aceste vorbe îndepărtate
Dar simt că trebuie să le împărtășesc
Ca să învăț să mă deslușesc…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu